educatie ...morala

Şcoala este locul unde tânărul începe să trăiască zilnic o parte din timpul său, în cadrul unei comunităţi ce depăşeşte cadrul familial. În şcoală copilul trebuie să înceapă să respecte reguli de comportament pentru a- şi continua educaţia civică. Rolul educatorilor - învăţători şi profesori – în formarea ca cetăţean a elevului este foarte mare şi trebuie ca aceştia să-şi cunoască menirea. În şcoală se clarifică noţiunile de drepturi şi îndatoriri civice , de respect şi supremaţie a legii, de democraţie, de societate civilă, de patriotism şi sentiment naţional, de cult al eroilor, de prietenie, etc. Calitatea educaţiei civice în şcoală depinde de educaţia primită de copil în familie şi de comportamentul grupului de învăţători sau profesori.
Prin inversarea valorilor , în comunism s-au răsturnat şi adevăratele înţelesuri pentru unele noţiuni ca : dreptate , adevăr, patriotism, monarhie,eroi, etc. Un cadru didactic educat civic poate deveni şi devine de regulă un exemplu de urmat pentru elevi.
În perioada şcolară mică ( 6- 10 ani ) apar elemente de socializare a copilului ( relaţii interumane, spirit de echipă ), se dezvoltă sentimentul culpabilităţii, apar manifestări negative ca minciuna şi superficialitatea, cu efecte în viaţa civică ulterioară. Vârsta şcolară de 10-14 ani este o perioadă contradictorie, cu manifestări deosebite Care nu trebuie ignorate de părinţi şi profesori. Acum tânărul devine conştient de propria identitate şi independenţă. În grup , comportamentul este diferit; copiii cu personalitate slabă, dacă nu sunt acceptaţi de grup se interiorizează, devin timizi sau certăreţi , ceea ce le va influenţa viaţa civică ulterioară. Apare liderul,şeful care se impune prin iniţiativă şi îndrăzneală. În această perioadă sunt importante modelele de conduită , deoarece acum apare idealul de viaţă.
Vârsta şcolară mare ( 14-18 ani) este hotărâtoare pentru formarea individului. Tânărul poate manifesta dispreţ faţă de familie, dar şi sensibilitatea la judecata adultului. .Comportamentul adolescentului este contradictoriu: timiditate sau agresivitate. În această perioadă este foarte important comportamentul adultului ( profesori, părinţi) care nu trebuie să fie de o indulgenţă extremă, dar nici de o rigiditate crescută care ar întreţine starea de tensiune. La această vârstă pot apărea comportamente ca : ostilitate,nonconformism,cât şi încălcarea normelor sociale.
Din cele de mai sus, rezultă că socializarea copilului se face de timpuriu. Copilul trebuie să fie educat altfel încât să nu i se impună anumite lucruri şi să nu fie pedepsit des. Numai sentimentul de libertate stimulează reflecţia pentru responsabilitatea faţă de decizia luată . Autoritarismul şi disciplina excesivă declanşează comportamente de nesupunere. Copilul, şi mai târziu tânărul , se confruntă cu situaţii în care recompensele se repartizează întâmplător, deci societatea nu oferă întotdeauna modele pozitive. Se impune deci ca autoritatea exterioară a adulţilor să fie înţeleasă de copil astfel ca acesta să-şi asume responsabilitatea în relaţie cu grupul social.
Cuvântul ,, moral ″semnifică obiceiuri, mentalităţi şi moduri de comportare integrate ulterior în norme sociale. Moralitatea se formează şi se consolidează de – a lungul întregii copilării. Ea se învaţă după norme care dobândesc valoare pentru existenţa omului. Modelele de viaţă care rezultă din relaţiile cu părinţii, fraţii, profesorii şi colegii sunt înţelese de tânăr, evaluate şi astfel însuşite. În raport cu respectarea sau nerespectarea acestor norme apar sentimente noi, de ruşine şi culpabilitate. Pentru aceasta este necesar să ştie ,, ce este bine ″ şi ,, ce este rău ″, corect şi incorect, să-şi asume responsabilităţi proprii. Din acest punct de vedere dobândeşte importanţă accesul copilului la valorile sociale ( democraţie, demnitate civică şi naţională, respect faţă de lege şi instituţii, etc . ).
Metodele autoritare, rigiditatea educaţională şi opresiunea cresc disponibilitatea pentru revoltă. Astfel, apar fenomene de inadaptare care conduc la infracţiuni de la delicte infantile specifice vârstelor, până la acte de violenţă ale adolescenţilor şi tinerilor. Aceasta se datorează unui slab control al impulsurilor rezultat din lipsa educaţiei, frustrărilor copilăriei (frustrare înseamnă sentimentul de nerealizare a unei dorinţe, imposibilitatea omului de a deţine ceea ce i se cuvine), conflictelor nerezolvate, conduitei agresive din dorinţa de a atrage atenţia, ataşamentului faţă de un grup care manifestă violenţă, adolescentului de către familie.
Violenţa (ca exces de forţă şi brutalitate) se poate manifesta faţă de: integritatea fizică ( maltratare corporală), integritatea psihică (bruscarea şi alterarea sănătăţii psihice şi intelectuale), integritatea morală(calomnie, condamnări nedrepte)şi faţă de identitatea etnică, culturală şi socială. Formele pe care le îmbracă violenţa sunt: - violenţa fizică (bătaia, războiul); - violenţa materială (distrugerea unor bunuri); - violenţa morală (nedreptatea, injuria); - violenţa privată (făcută de o persoană particulară ); - violenţă asupra informaţiei (cenzura unei cărţi, a unui ziar, a unei emisiuni radio şi TV); - violenţa indirectă (ordin de ucidere a unei persoane); - violenţa publică (făcută de o instituţie).
Violenţei i se opune raţiunea (nonviolenţa şi toleranţa). Toleranţa presupune propria hotărâre de a nu interzice („ tratează-i pe alţii aşa cum ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi”). Comportamentul uman are forme diferite: de la intoleranţă (împiedicarea sau eliminarea unor comportamente prin constrângere, persecuţie, crimă), la indiferenţă şi indulgenţă (toleranţă dusă la extrem). Toleranţa faţă de opiniile celorlalţi include accepţiunea că trebuie să ascultăm şi să luăm în consideraţie opiniile altora, să ne argumentă propriile opinii, să nu-i considerăm pe cei care gândesc diferit de noi ca pe nişte inamici şi că, înţelegându-i pe alţii, ne înţelegem pe noi.
Adultul, reprezintă modelul pe care copilul încearcă să-l urmeze. De aceea, părinţii şi profesorii trebuie să organizeze acţiunile copilului: să se împotrivească, dar cu tact, impulsurilor, să amâne unele satisfacţii, să nu recompenseze imediat acţiunile meritorii, să manifeste toleranţă şi afecţiune. Astfel, adultul va cultiva prioritar las fete: blândeţea , generozitatea, tandreţea, năzuinţa spre frumuseţe, iar la băieţi: curajul, hotărârea şi atitudinea cavalerească.